zen

Cum te poartă viața,
păpușico,
nici nu știi,

iată-mă acum aici,
pe teritoriu străin,
unde am fugit sa ma reprogramez,
să mă arunc
din caruselul hipnotizant, călduț până la adicție
 unde m-au pus
ai mei, dragii, ca să mă protejeze,
de unde am privit totul
prin sticlă, docilă,
unde am stat suvb vraja unui cămin funcțional,
siguranța
brațelor de cărbune ale tatei,

teritoriul acesta
care a devenit așa vital,
unde m-am retras
să scap
de psihoza vegetală de mai târziu, de chisturile de ură,
monotonia provincială,
eșecul tânărului absolvent,
 viciile aferente,


cum te poartă viața,
păpușico,
nici nu știi,

iată-mă, am supraviețuit,
am răni fluorescente ca niște medalii upgradate,
o schiță de viitor simplă și
un creier încântător
luminând
ca un copăcel dintr-un experimentez olandez
cu adn-uri încrucișate.