Toamna viselor

Te caută vântul
dinspre miază-noapte
Să-ţi şoptească-n gânduri
că te-am iubit odată
Te cheama cocorul ,
de pe plaja goală
Să-ţi cânte despre
cum era odinioară

Şi frunzele coapte ,
în căderea lor
Te cheamă la dans ,
sub umbrela ploilor
Iar luna albastră din ochii tăi ,
Ciopleşte o poveste
despre noi doi

Şi plouă afară
Şi e cald
Şi e frig
Iar în casă ,
o seară de vară
Cerul ramâne infinit
Şi gandul e rece
Şi gândul e blând
Întreaga-mi viaţă o văd
prin faţa mea trecând
Din tot ce a fost ,
a rămas sărutul
şi acea lacrimă în vânt

Sub umbrela realităţii mă adăpostesc
de ploaia viselor
Şi plâng .

Ai trezit în mine
o aripă ,
un fulg ,
o firimitură de amintire
vie ,
nespus de vie
în continuă cădere
în golul din sufletul pătat
de vreme
.

Picături de rouă ,
prelinse pe-un picior dezgolit
Firişoare de iarbă ,
s-au strecurat printre degete
alunecând
în vid

Obrajii reci ,
s-au înroşit când te-am privit
Iar săgeţile din privirea ta ,
au ratat un punct ochit
/ Ţinta era
un mădular îngheţat ,
de trecutul infantil ./

Prin ploaia de iulie ,
am alergat
sub un cer străin
Am dansat sub luna plină ,
sub privirea unui necunoscut
meschin
cu ochii de astru ,
băiatul sihastru
Veşnic calator
Un
suflet voiajor .

A venit toamna acum ,
acoperă-mi inima cu umbra unui sărut color .

Versuri

Ţi-am scris nenumărate versuri ,
cu gândul că mă vei auzi
în tăcerea mea
Şi că în neliniştea mea ,
îţi vei găsi
într-un moment
liniştea
Te-am colorat în mii de feluri ,
sperând
că ploaia te va şterge
te va purifica
Şi te-am însemnat în paginile mele
cu roşu aprins
să nu te pot uita .

Am fugit in nestire
sperând că mă vei inţelege ,
în confuzia mea
M-am rătăcit în propriul labirint
al minţii
sperând că mă vei căuta
să te pot păstra

Dar nu ,
nu a fost aşa .

În propria-mi naivitate ,
am crescut fructul
unei iubiri ludice
ne-am izolat în cochilia unui surâs
la poalele unui destin fără apus
captivi ai cantecului toamnei
, la sfarşitul lunii lui august .

Ridicăm mâinile spre cer ,
să prindem între palme ,
culorile din curcubeu
Facem o piruetă ,
şi dansăm vals
un doi trei
un doi trei
ne inchinăm în faţa
măreţului zeu .

În cântecul greu desluşit
m-am regăsit ,
privind printr-o oglindă moartă
Un trup mic şi dezgolit
şi un surâs grav , proaspăt cârpit
pe un chip naiv şi prost cioplit .

Amintire de la malul marii

Clapele pe care le ating acum în fugã

sunt poate singurele mici plãceri pe care mi le mai permit

care îmi mai fac simturile sã vibreze

în sincron

monoton moment , atunci când levitez în propriile gânduri

în propriile vise , in propiile amintiri

mã scufund

traversez oceanul din ochii tãi

de atâtea ori

am simtit cã mã sting

usor

atingerile degetelor tale subtiri

încã îmi ghideazã mâna pe hârtie

si îti contureazã chipul

pe care îl tot scanez

în nestire

micile detalii au fãcut diferenta

în jocul de-a dragostea

în care nu cãdeam niciodatã victimã

mereu învingãtoare

am uitat cum e sã pierzi 

chiar si o secundã dintr-un moment de neuitat

intensitatea existentei , intensitatea atingerii 

dureazã doar un moment

uneori perfect 

uneori defect

iþi simt lipsa , 

cãci erai pânã si în inspiratia si expiratia mea

aerul din jurul meu

e din ce în ce mai poluat

cãci pe zi ce trece , mai pierd câte o moleculã din tine

si arde dorul , arde dorinþa în mine

asi vrea sa ne reîntregim .

Briza mãrii îmi inundã si acum sinusurile

iar câteva fire de nisip încã 

le mai simt printre degete

fragede , si la fel de inocente

ca noi. 

Puncte

In ochelarii obositi

inca se reflecta sagetile din privirea ta

nespus de

nespus .

Usor ,usor

te-ai lansat intr-un vis

in care esti 

cocor

pe cerul din hartie

colorat cu azur

cu azurul din jurul pupilei tale

.

Degetele tale subtiri

inca le simt

pe genunchiul dezgolit

Iar ploile de sarut

inca ating

buzele ce danseaza-

n

vid

monoton sincron

al vocilor ce freamata

in zori

suflet voiajor

in clipele cele mai crunte

continuu calator

.

In universul acesta incolor

mai este loc 

si pentru noi ? 

Amnezie

În universul tău ,
toate le-ai creat din
sentimente reciclate
epuizate
Ai ars tot , de teamă
ai plecat în zori de zi ,
în iarnă .

Tot ce am iubit , a rămas în perna
pe care ades o împărţeam
În pereţii pe care îi coloram ,
cu şoapte dulci ,
freamăte prelungi
în cămaşa albastră ,
perdeaua de mătase .

Rujul întins pe obrajii stinşi
s-a şters în nopţile cu vis
desprins din romanele triste
pătate cu vin roşu ,
pe foile prea des atinse .

Amintiri greu de descris ,
cuvintele le-am pierdut ,
s-au stins
Şi tot ce am pretins ,
erau doar şoapte fără suflet
fără gând
cuvânt gol , cuvânt păgân


În universul tău , nu a fost niciodată loc
pentru doi
În universul meu ,
tot ce conta
tot ce sufletul vedea
tot ce iubeam
tot ce păstram
şi protejam
era "noi " .


Tot ce am avut
s-a rătăcit într-un trecut incolor
Străin decor ,
căci nu mi-e dor
să-mi fie dor
de dor .

Tot ce am avut ,
s-a şters la ivirea de zori
prin sărutul fugitiv
, naiv visător.

Copilul din tine

Un surâs gri
delimitat de buze subţiri
roşiatice
Ochi albaştrii -cenuşii
o pupilă gigant ,
şi în jurul ei un ocean
plin de şoapte vii
balene , mulţi peşti
ici colo şi câţiva delfini
dansează-n cercuri
cu colţuri
alături de îngeri şi stafii
.

Ciupiturile coardelor ,
ţi-au scrijelit sufletul
ars de vreme
Ciripitul pasarelelor ,
ţi-au adus aminte de copilul din tine
uitat într-un balansoar verde
atunci când timpul , era doar un ticăit
al unui ceas vechi , atârnat pe un perete
acum când timpul îşi şterge fiinţa ,
când îţi sorbi liniştit cafeaua ,
dimineaţa devreme .

Uită , uită de rutină
Şi ia-te la dans ,
cu cei care-ţi trăiesc pe retină
Străina fiinţă , care îţi inundă trupul
Alung-o de tot , şi iartă-i scopul

Din mii de chibrituri ,
construieşti un nou cămin
Sufletul e vesel , şi plin de bucurii
Ochii cenuşii , se limpezesc îndată
Iar copilul din tine , învie deodată .

Refugiat al unei lumi prost fardate
Te retragi într-un vis , în care posibilitaţile sunt
nelimitate
Şi păcatele ţi-au fost iertate
Bătrânul din tine s-a stins subit ,
Dar copilul e cel care a trăit
Iubind .

Non

Prin moleculele pielii tale
îmi strecor
trupul meu
lichid
O ploaie dulce de vară
se prelinge
în interiorul inimii
vid .
Genele lungi şi negre
în mister îţi învăluie
ochii de culoarea ierbii
crude
Ude ,
de priviri frânte
în vânt .

Inimile întregite bat la
unison
Mirosul de scorţişoară , ne îmbie la
somn
Ne dezbrăcăm de
aparenţă
Trupurile dansează în
cadenţă
Infernul şi Raiul se învelesc
în dulci aşternuturi
Iar stele răsar din cele mai
întunecate adâncuri .

Un viitor incolor
ne face să trăim într-un prezent
orbit de culori

Legaţi la ochi , ţipăm în parc
Fără vâsle , navigăm pe-un lac
Cu mâinile unite , ne plimbăm pe străzi sudate
Trăim într-un vis , înfruntând realităţi nefardate .

Mereu proaspeţi călători , la un capăt de drum
Mereu aprindem scântei , când totul pare a fi scrum .

Dor şi doare

Mereu am rămas fata din paginile tale de jurnal
arse cu lacrimi dulci , prelinse pe frunze de stejar
Aceeaşi fată cu umerii goi şi ochi plini de soare
care se plimba desculţă pe iarba udă ,
în acea seară .

Mereu vei rămâne scris pe o tăbliţă ,
undeva pe inima mea prea mică
poate prea mare
Ne învârtim într-un cerc vicios
în care eu sunt singura victimă ,
singura care nu minte
dar presimte
Vei pleca .

Mi-e dor deja şi simt cum doare
arde-n mine o dorinţă plutitoare
să mă-ntorc la tine oare ?
poate-n vis , poate în mare
te-am pierdut şi rău nu-mi pare
Şi mă mint.


Desfă-ţi umbrela că plouă afară
şi în sufletu-mi de visătoare
Deschide-ţi braţele şi strigă-n gura mare
Vino iubito , să te închid c-o sărutare !

Rămas bun

Încă mai simt uneori ,
degetele-ţi subţiri de
băiat-care-iubeşte-clapele
stingându-mi pielea prea coaptă
în
Soare
şi gura ta , suflând un sărut
pe creştetul meu moale .

Eram copii şi iubeam stelele căzând .


O lume nouă , două suflete vechi
şi o mie de păcate
nu-mi ajung să mi te amintesc
O lume veche , două suflete noi
şi o mie de ani
nu-mi ajung să te iubesc

.
Eram tineri , şi tot ce aveam de făcut era să ne iubim .

Oricând ai pleca ,
să nu uiţi de ziua a 21-a din luna a 8 a
Oricând ai pleca
să nu uiţi de treptele pe care m-ai ajutat să le urc
cu ochii închişi
am avut încredere în tine
şi am căzut
am avut încredere în tine
şi m-ai ridicat când zăceam în lut .

Eram prieteni şi iubeam Soarele răsărind şi apunând .

Oricând ai pleca ,
să nu uiţi că prietenii sunt
un singur suflet , în trupuri diferite
Oricând ai pleca ,
"Rămas bun , tu mereu străin
Rămas bun " , căci prietenii nu-şi spun niciodată
adio ! .

Suntem mereu noi şi asta contează cel mai mult .

"Dar acum îţi dau drumul ,
căci vreau să te văd zburând ... "

În dar

Atunci când Iubirea cântă
Până şi zeii
tac .