zero drama2

Hainele

împrăştiate prin cameră

la orice oră

în vârtejul tehnicolor al nebuniilor noastre,

şi noi apoi, aproape cadaverici, în semiobscuritatea camerei,

respirând accelerat, cu ochii în tavan,

rememorând

extazul, teleportându-ne

în mica noastră iubire, orbitoare

ca o cameră de azil,

într-un final toate piesele

din puzzle-ul acesta imposibil

şi-au găsit ordinea, cine ar fi crezut,
tocmai noi, care am tras atâta timp

de dragostea asta din spatele ecranelor,

ca de o păpuşă cu corzi,
avem acum curajul
să traversăm
cele mai negre închipuiri
şi sângele
ca un circuit cu infinite
mutaţii,

cine ar fi crezut
că am putea fi cu adevărat fericiţi,
cine ar fi crezut
că vom duce totul
până la capăt.