Încă nu ştiu cu ce să încep, pe undeva
au rămas
urmele unui atac cerebral, membrele amorţite şi
incapacitatea de a articula
cele mai simple emoţii,
oasele albe şi lucioase în gura ta,
apa adunată în tenişi
când ne-a prins furia aceea albastră
în bucureşti şi am devenit subacvatici,
când
nu ne mai ajută
nici o terapie şi inima asta
e grea ca un sac de pietre care mă trage
tot
mai la fund,
încă nu ştiu cu ce să încep
şi mi se pare normal
când aici circuite peste circuite
încearcă să găsească ordinea, matematica aceea
din care nimeni
să nu rezulte
singur,
încă nu ştiu,
mă grăbesc să prind un sfârșit
uşor
şi rapid,
ușa mi se trântește în nas
și
mai sunt atât de multe lucruri
care trebuie să mi se întâmple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu