a venit peste noi
amnezia
ca o iederă vitregă năucitoare
au venit diminețile în care nu ne mai temem
să fim lucizi și nu ne mai temem
de hidoșeniile care se reflectă-n
cioburi de sticlă
momentele când tăiem aerul dintre
noi și nu mai doare atât de tare
pentru că
am învățat să fim independenți
în iubirea asta am învățat să fim sadici și răi
serile cu lung metraje europene
care-ți scurmă în suflet și-n minte
și-n vintre
liniștea da
liniștea pe care o găsim în cabina de duș
cu apa fierbinte curgându-ne
printre cablurile neizolate din minte
calmul
pe care nu-l mai găsim în țigările cu filtru sau paharele cu absint
ci în momentele de după ce
ne rătăcim în convulsii și respirăm unul în altul
până ce trupurile ni se aburesc
pe dinăuntru
ca niște ferestre după care ne ascundem
pervertiți
au murit târfele maidanezii a murit
poezia
a putrezit
degetul imaginar
de pe trăgaciul imaginar
pe care-l simțeam atât de viu în tâmple
a venit amnezia
ca o iederă tandră să ne legene
în visul ăsta negru
negru și dulce
ca o otravă
de care nu te mai saturi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu