cântec negru

Ce mai rămâne
atunci când
mintea ți-e franjuri
și n-ai brațe să te legene să dormi când altele
te trag
între ziduri
și
ce
când totu-i moloz
și tu ești moloz
și ești departe
iar eu scriu
cu ochii închiși
pentu alți ochi închiși
cu ură
și milă

pentru că
între zidurile astea
sunt a tuturor și sunt
în primul rând
a mea
păpușă și vrăjitoare
confuzie și atracție

cu ochii închiși
pentru alți ochi închiși

ce mai rămâne
și ce a fost
un cântec negru suflă
prin mintea mea
făcută franjuri
și un țipăt scurt
muribund
la final
și degetele subțiri
ca niște ace
zgâriind ceva pe sticlă