dar el doarme

Doarme lângă mine ca un animăluţ

pe gura unui canal

şi nici nu-i pasă că frigiderul e gol,

sfârcurile mele întărite,

camera vraişte, mintea mea vraişte,

doarme lângă mine,
doarme şi nu ştie câte accidente se întâmplă

într-o matrioșkă, de câte ori plec

fără să mă simtă, de câte ori

mă răzgândesc în fapt,

doarme și îl iubesc așa, în fragilitatea
lui și-n naivitate,
ascult ceva tragic în căști și
simt că mă scufund într-o
apă amestecată cu sânge,

 a venit iar iarna,
crudă și orbitoare,
a venit iar iarna, anotimpul
în care mă simt întotdeauna dureros de lucidă
și ipohondră,
și-ncep să caut tramente pe-o parte și
traume  în memoria învinețită,
tumefiată,

dar el doarme, doarme,
doarme ca un animăluț pe gura unul canal
unde-i cald și-i
analgezie,
și nu-i pasă că eu îmi sfărm țeasta de oglinzi,
că am 3 perle mici, negre și tari
în sâni
care o să mă ucidă
și un pistol imaginar
c-un deget imaginar pe trăgaci
la tâmple
care ar putea
oricând
să mă-mprăștie
pe tapetul cu flori mici, vintage,
ca pe-un parazit, ca pe-o
lichea.