soare tăcut

Aici trăiesc, prinsă  într-o rochie din pânze de păianjen

într-o veche aşteptare
atât de veche încât am uitat ce mai aştept.

Aici trăiesc,

şi mă desfac în mii de partituri
 în mijlocul de smoală al lumii

unde e soare tăcut în amiezi
şi gheaţa înfloreşte pe viu  la mari adâncimi.

. Las uşa deschisă spre înăuntru,
găseşte-mă..
Vino să-ţi aprind pe cerul gurii
aurora boreală, cu limba ca de şarpe blând să mă strecor
să îţi ating capătul.


Să îţi şoptesc că eu sunt moartea ta
iar ţie să nu-ţi pese
Să taci şi să îmi dai  să muşc, să sfâşii
până mă satur.