duminică, 17 noiembrie 2013

aripi verzi

între sânii mei e iarnă şi orbire
e  farul care te atrage tot mai adânc
în furtună

te-aş putea atinge să arzi până la capăt
în pumnii mei
ar rămâne o floare de cenuşă
mult iubită

nu te agăţa de mine
nu pot fi ancoră pentru nimeni
mă pot dărui
doar până acolo unde începe durerea
mai departe 
mi se subţiază pielea
mi se prăbuşeşte lumea ca un pod vechi sub orice atingere

pot să te port doar
prin poeme pe frânghii suspendate la mari altitudini
să te ţin pe braţe
echilibrul meu

pentru că am cunoscut căderea
am mers în picioare pe suprafaţa ei
până când
mi-au înverzit din nou aripile




Niciun comentariu:

o nouă formă

 nu mai recunosc nimic din ce mi se întâmplă mi-e dor de varianta mea neșlefuită  de pe la 20 mi-au dispărut din super-puteri și nu știu pe ...