între sânii mei e iarnă şi orbire
e farul care te atrage tot mai adânc
în furtună
te-aş putea atinge să arzi până la capăt
în pumnii mei
ar rămâne o floare de cenuşă
mult iubită
nu te agăţa de mine
nu pot fi ancoră pentru nimeni
mă pot dărui
doar până acolo unde începe durerea
mai departe
mi se subţiază pielea
mi se prăbuşeşte lumea ca un pod vechi sub orice atingere
pot să te port doar
prin poeme pe frânghii suspendate la mari altitudini
să te ţin pe braţe
echilibrul meu
pentru că am cunoscut căderea
am mers în picioare pe suprafaţa ei
până când
mi-au înverzit din nou aripile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu