Secunde umane

sunt zile când vreau să

trăiesc copilăria ta
să împărţim aceeaşi mamă aceiaşi morţi
aceleaşi fobii 
mergând pe vârfuri
fără să trezesc în tine empatii 
/ să stau culcată şi cuminte să îţi admir 
ridurile şi pistruii
micile revolte frământările
de bărbat prematur


pentru că tu
dansezi ca un strop de mercur
pe  frânghiile acestea subţiri
de femeie ce îşi poartă zâmbetul ca o mască de fier
/   e o retragere mecanică
când te văd plecând e ca şi cum 
în oraşul acesta aş rămâne singurul locuitor




şi mi-aş dori
să  oprească un tren aici
să  vină călătorii să îmi deschidă
cutiuţele cu obsesii
să îşi aleagă fiecare  câte una
 să plece apoi bucuroşi acasă
să mă lase goală ca în prima zi a vieţii mele


sunt momente când mă întreb
de ce nu te-am cunoscut mai deveme
când în tine nu se măcinau atât de violent
temeri şi nevoi 
ca nişte strigăte de ajutor
ce vin din groapa marianelor


uneori mă aşez în faţa ta
îmi scutur de pe umeri
cele mai frumoase mărturisiri
 te las să mă decojeşti de toate atingerile
ce nu au mirosul tău
să fiu oglinda în care te vei vedea mereu curat
/ te rog nu mă ucide