Robbie

se lasă din nou noaptea

grea ca o ploaie de pietre peste trupuri de nou născuţi

rosteşte-ţi rugăciunea robbie

 strânge în pumni ultimele raze de soare
aşterne-le uşor peste pleoape
şi adormi


în oraşul îngerilor
oamenii străzii ascultă muzica de bethoven/ adună gunoaiele fosforescente
cu mâinile goale, sincere
realitatea e un buncăr imens din care culege fiecare pentru sine
o nouă zi


cu ochii închişi am alergat spre tine
cu teama că atunci când mâinile reci te vor ajunge
ai să te faci mic
atât de mic încât ai să mi te strecori printre atingeri
şi fără cuvinte, ai să minţi din nou


dinspre degete spre mâini
şi mai departe
teama se caţără muşcând din carne
nu e nimeni vinovat , în loc de aripi
am să cos scuturi peste scuturi
poate aşa voi înceta să mai adun în mine
vânătai


am încercat să cred în tine
mi-am pansat ochii să nu văd lucruri evidente
acum aştept un tsunami care să mă cureţe pe dinăuntru
acum aştept să treacă prin mine
o rază de soare
să rezolv acest puzzle al umbrelor