Twisted

realitatea mă loveşte şi mă oboseşte

cu electricitatea sa

cu lumina ei artificială de incubator/ simt întunericul contorsionându-se

după forma umbrei mele

după visele mele ramificate

ca o tumoră de care nu aş vrea niciodată să mă vindec

am ajuns odată până în pragul nebuniei

şi am închis uşa

promiţându-mi că am să zidesc

braţele bărbaţilor care m-au iubit

în jurul meu

am spart sticle de pereţi prin care acum nu mai trece decât

singurătatea unui anotimp rece

am văzut cum se nasc în mintea mea

criminali care îmi ucid

amintirile scheletice

înşirându-le pe o frânghie cu capul în jos

cu maxilarele încleştate a durere

trăiesc cu atâţia bărbaţi sub acelaşi acoperiş 

în continuă degradare 

simt cum câte o parte din mine dispare

odată cu ei

atunci când mă trezesc cu urme fluorescente pe trup 

de parcă 

mii de degete s-au luptat nopţi la rând să îmi atingă pielea 

cât timp eu visam

că tu alergi spre mine atât de repede încât

nici umbrele nu te puteau prinde din urmă