duminică, 4 decembrie 2011

Twisted

realitatea mă loveşte şi mă oboseşte
cu electricitatea sa
cu lumina ei artificială de incubator/ simt întunericul contorsionându-se
după forma umbrei mele
după visele mele ramificate
ca o tumoră de care nu aş vrea niciodată să mă vindec


am ajuns odată până în pragul nebuniei
şi am închis uşa
promiţându-mi că am să zidesc
braţele bărbaţilor care m-au iubit
în jurul meu
am spart sticle de pereţi prin care acum nu mai trece decât
singurătatea unui anotimp rece
am văzut cum se nasc în mintea mea
criminali care îmi ucid
amintirile scheletice
înşirându-le pe o frânghie cu capul în jos
cu maxilarele încleştate a durere


trăiesc cu atâţia bărbaţi sub acelaşi acoperiş 
în continuă degradare 
simt cum câte o parte din mine dispare
odată cu ei
atunci când mă trezesc cu urme fluorescente pe trup 
de parcă 
mii de degete s-au luptat nopţi la rând să îmi atingă pielea 
cât timp eu visam
că tu alergi spre mine atât de repede încât
nici umbrele nu te puteau prinde din urmă

Un comentariu:

Suflet de curva spunea...

in ultima parte imi vad gandurile reflectate

o nouă formă

 nu mai recunosc nimic din ce mi se întâmplă mi-e dor de varianta mea neșlefuită  de pe la 20 mi-au dispărut din super-puteri și nu știu pe ...