Termidor

cu sufletul răsucit în noduri

dictez scrisori

ca nişte închisori albe în care trezesc regretele

umbre valsează metalic înăuntrul unei sfere

spânzurate de sfori, două păpuşi de cârpe

săgeţi se lovesc de ele cu frecvenţa ploii de iulie

ca din fructul pasiunii gust din sânge şi surâd

pe buze cenuşii săruturile mor

şi în curând moleculele mi se vor desprinde de suflet

lăsându-l gol

ca un cerşetor bătrân care caută mântuirea

în deşertul nopţilor polare

din sertare ascunse, scot amintiri

e ca şi cum aş deschide cutia pandorei

voci de copii cântă în cor

imnuri dedicate eroilor zidiţi în anii de război

suntem cu toţii vânători

în labirintul minat al vieţii

pe o cruce răstignesc memorii

cuvinte înecate într-un sânge plumburiu

sunt ca o corabie care pluteşte în derivă

având la bord doar un suflet stacojiu

care îşi regizează sacadat naufragiul.