sunt blitz-uri puternice care te surprind
după ce-ai petrecut prea mult timp singur
în întuneric.
Paparazzi.
Te scutură, trimit wolți
în toată rețeaua neuronală,
luminează cu teroare
ca un cartier rău famat din marile orașe
văzut de sus cu o dronă.
Iau câteva haine la întâmplare, câteva articole de îngrijire, le îndes în grabă într-un rucsac cu bufnițe și copăcei colorați, sar în primul tren și vin la tine.
Să te salvez, să te alint un pic.
E toamnă prematur, las în urmă un oraș acoperit de frunze și dezamăgire.
Oamenii trec prin tren, trenul trece prin oameni ca viermele în măr, ca printr-o galerie uriașă, ore în șir.
Nu am somn, ascult un playlist vechi, aproape magic.
Încerc să îmi amintesc din ce m-am compus,
cum am ajuns în momentul acesta,
mă scufund într-un jacuzzi cu melancolie.
Mai așteaptă-mă un pic,
traversez munții pentru tine,
evit orice contact uman,
am să vin,
cu mâinile dezinfectate,
cu mască de protecție,
să te mângâi, să îți vorbesc cu tandrețe,
să fim copilașii lăsați singuri în camera cu jocuri mentale și jucării de tot felul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu