Dimineți cu avocado,
briza unei veri demult așteptate,
tăcerea ta
amestecându-se
cu mierea
din ceaiul de tei,
senzația unui eșec intim, tot mai clar,
mai bine delimitat, ca o eclipsă prin sticla fumurie.
Mi-e tot mai greu să respir
în spațiul acesta conjugal,
totuși
sunt mici ritualuri care ne țin în lumină,
proviziile călduțe
pe care le devorăm împreună, schițele de călătorii
post-epidemie la care lucrăm la flacăra micuță
a lumânării elefant,
conversațiile prin skype cu încurajări materne.
Prin plasa de țânțari,
o liniște care îmi face bine,
un aer înmiresmat,
un oraș care se vindecă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu