S-a făcut târziu
și încă nu ți-am spus tot
ce am vrut să-ți spun, ca și cum aș fi trecut printr-o sită
o mulțime de lucruri și după o mulțime de nimicuri
au rămas cuvintele mari și neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
și mi-e tot mai greu să-ți deslușesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
ești ca o țintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgețele spre tine, cad toate
în gol și-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
și tot discursul pe care l-am repetat în minte și pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandrețea și vina celui care părăsește,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot și eu am rămas
cu un bolovan uriaș
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuiești nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,
se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua și miroseam a țigări și vulnerabilitate,
am plecat și eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceață și fum greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu