Fantoma

Să trăiești cu o fantomă în casă nu-i ușor,
să știi că e acolo,
strălucind,
știind că-i importantă,
că e greu de uitat,
aproape
i m p o s i b i l.

Să încerci să îți vezi de mica ta rutină,
să alergi
în roata asta experimentală fără să te împotrivești,
să te bucuri de iubirea
în care ai nimerit
de parcă s-au aliniat toate fructele alea exotice și colorate
în mașinuța de tocat bani,
să îți muți doar un pic
privirea de la ea,
măcar un pic.


Și-ntr-o noapte timidă
cu stele licărind pe cer nevrotic,
străzi goale și oameni strânși bine sub păturile grele,
când credeai că poți în sfârșit să respiri bine,
că a plecat în sfârșit,
să vină târâș,
să deschidă toate cusăturile,
să facă ferfeniță tot procesul de vindecare.


Să trăiești
cu o fantomă în casă nu-i ușor,
ea vrea să o iei la dans
pe parchetul rece
din când în când,
să o visezi,
să o găsești prin fotografii,


e tot tributul
de care are nevoie.