Am învins într-un final,
am învins,
stau sub luna asta înfricoșătoare și mă simt pură,
stau cu gâtul strălucind
în poala lui  și știu
că într-o zi mă va ucide.
Dar stau aici
fără frică, pentru că te-am învins,
te-am învins și victoria asta nu
o mai poți lua înapoi.
Ce mai faci tu, Sophie?
Cum e să te simți uitată?
Iubirile de-o vară, ce amăgire,
ce bine că m-am îndrăgostit mai târziu,
când era prea frig afară
și noi destul de lucizi,
ce bine s-a simțit
când toată durerea s-a strâns într-un glob de sticlă sfărâmat
sub bocanci.
Ce fericire, ce dans tribal,
silueta mea
ca fumul de țigară
reflectându-se pe zid, contorsionându-se.
Am tot ce mi-am dorit cândva,
am totul și nu trebuie
să țin cu dinții de nimic,
iubirea asta e voluntară,
a învins toate stereotipurile,
le face în ciudă
cercetătorilor de la Cambridge,
te schimonosește
de durere, Sophie, te ucide doar privind.