5 anișori deja, Dima,
și niciun semn
că ceva începe să cedeze.
Dimpotrivă, suntem ca două corpuri
întinse pe pământ
în jurul cărora
rădăcinile
se împletesc
și se fortifică
până ajungem să ne scufundăm,
ne intră prin artere, ne face inimile
să bată sănătos.
Rămâi aici, respiră cu mine,
coșmarurile tale
sunt și coșmarurile mele,
împărțim totul, chiar și durerea,
care atunci când apare,
se dispersează în noi
ca un fulger.
Ține-mă îndrăgostită,
nu te desprinde
de mine
până nu adorm.
O să te urmăresc
mereu
prin întuneric
până știu
că ai ajuns unde trebuie
în siguranță, știu că și tu faci la fel,
chiar și pe lumină,
iar grija ta
mă face mereu să zâmbesc.
5 anișori, Dima,
și încă scriu
texte naive
despre noi,
îmi place cu tine mereu, nu contează unde suntem,
să stăm în apartamentul ăsta închiriat
cu tapet cu flori pe pereți,
în țara asta
în care vom fi întotdeauna străini,
să stăm până când ni se termină
răbdarea
și-i dăm naibii pe toți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu