Un poem de Buddy Wakefield

Buddy Wakefield- născut pe 4 Iunie, 1974, este un performance poet/  Slam poet american, câștigător a 2 titluri consecutive ( 2004-2005) la Individual World Poetry Slam Championship. S-a născut în  Shreveport, Louisiana și a fost crescut în Texas. In 2001 a demisionat din poziția de asistent executiv la o companie farmaceutică din Washington, a vândut sau a dăruit tot ce avea și s-a urcat într-o mașină pentru a face turul Americii de Nord, tărâmul poeților. Wakefield  a publicat 3 cărți de poezii: Some They Can't Contain (2004, Write Bloody Publishing) , Live for a Living (2007, Write Bloody Publishing) și  Gentleman Practice (2011, Write Bloody Publishing).

Eram situații de urgență

Putem să punem orice în ceață

și să facem să arate ca o fantomă,

dar în seara asta

hai să nu devenim tragedii.

Nu suntem case funerare

cu rezervoare de propan în ferestre, arătând

ca niște cimitire. Cimitirele sunt doar felul pământenilor de a nu renunța.

Renunță.

În seara asta, poeților, dați-vă peste cap  încheieturile stupide

atât de tare încât lamele de ras din vârful creioanelor

să nu ajungă la toată frumusețea dinăuntru.

Intră în asta

cu piesele tale de avion.

 Mergi mai departe și

repetă după mine cu inima ta:” Nu mai am nevoie să mă fuți la fel de tare pe cât mă uram”.

Fă dragoste cu mine ca și cum ai ști că sunt mai bun decât

cel mai teribil lucru pe care l-am făcut vreodată.

Ia-o ușor. E ceva nou pentru mine. Dar am văzut aproape orice

oraș de pe un acoperiș fără să sar.

Am realizat că luna nu trebuie să fie plină

pentru ca noi sa o iubim,

că noi nu suntem tragedii blocate sub ea. Că dacă inima mea

s-ar fi frânt cu adevărat de fiecare dată

când am fost dezamăgit

ar fi trebuit să fiu capabil sa vă ofer confetti până acum.

Dar inimile nu se

frâng, se învinețesc și se fac mai bune.

Noi nu am fost niciodată tragedii.

Am fost situații de urgență.
Sună la 9 1 1.

Spune-le că
mă distrez grozav.

WE WERE EMERGENCIES

January 14, 2009

We can stick anything into the fog and make it look like a ghost.

But tonight let us not become tragedies.

We are not funeral homes

with propane tanks in our windows

lookin’ like cemeteries.

Cemeteries are just the Earth’s way of not letting go.

Let go.

Tonight, poets, turn your ridiculous wrists so far backwards

the razor blades in your pencil tips

can’t get a good angle on all that beauty inside.

Step into this

with your airplane parts

move forward

and repeat after me with your heart:

I no longer need you to fuck me as hard as I hated myself.

Make love to me

like you know I am better than the worst thing I ever did.

Go slow.

I’m new to this,

but I have seen nearly every city from a rooftop

without jumping.

I have realized that the moon

did not have to be full for us to love it,

that we are not tragedies

stranded here beneath it,

that if my heart

really broke

every time I fell from love

I’d be able to offer you confetti by now.

But hearts don’t break, y’all,

they bruise and get better.

We were never tragedies.

We were emergencies.

You call 9 – 1 – 1.

Tell them I’m havin’ a fantastic time.