Minim 30 de cm distanţă
ca să creez un confort psihic,
tot timpul în capsule
care mă proiectează
dintr-un spaţiu
în altul, dintr-o dimensiune în alta,
oameni noi şi fiecare
cu paraziţii lui, cu memorii afective
derulându-se pe ecrane nocturne
şi tot ce mă salvează
e cutia asta mică în care suntem doar noi doi,
fluizi, prinşi într-o luptă roşie,
devenind compacţi,
cu amintirile suprapuse şi comun
acceptate,
mirosind a plastic ars,
un fel de fiasco
în care încercăm să ne albim inimile, aproape
scurtcircuitându-le,
un dans din care
nimeni nu iese îmblânzit,
cu ochii limpezi, cu sângele
perfect curat,
minim 30 de cm distanţă
ca să păstrez
un cerc intim, incoruptibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu