duminică, 29 martie 2015

optimistique-moi

Acest microcosmos al nostru
pentru care
am părăsit lumea şi cele sfinte,
unde dinţii ascuţiţi, metalici,
au devenit
inutili,

unde ne-am refugiat
pervertiţi şi nocivi
să ne albim sângele
şi memoria,

această cutie
neagră
unde soarele e un glob disco
şi frica
îşi retrage curelele din jurul plămânilor
şi respiraţia
nu mai doare,

da,

această dragoste în care ne mişcăm
despuiaţi şi copilăroşi,

dragul meu,

e singura salvare a noastră.






















Niciun comentariu:

o nouă formă

 nu mai recunosc nimic din ce mi se întâmplă mi-e dor de varianta mea neșlefuită  de pe la 20 mi-au dispărut din super-puteri și nu știu pe ...