radioactivitate

întunericul a devenit materia primă din care construiesc

totul de la capăt

acum când tu mă ţii oarbă într-o dragoste închisă desenată cu cretă

pe asfaltul rece

nimicul şi sângele se împletesc atât de frumos dar nimeni nu pomeneşte

de puls sau vindecare în această dimineaţă când soarele explodează

sfâşietor de singur în oraşul pânză de păianjen cu oameni negri şi avioane prăbuşite

la numai câţiva km depărtare

acolo unde se strigă pe mai multe voci acelaşi mesaj şi se practică o nebunie colectivă

o tulburare contagioasă împinsă mult

tot mai mult în afara graniţelor

învaţă-mă să tac mai frumos şi să

lupt mai bine

acum când toţi cresc ziduri în jurul lor în loc de copii sau animale

aseară am visat un câine alb care era blând numai cu mine

avea ceva care îmi amintea de tine 

un fel de domesticitate în ochii roşii un fel de blândeţe bine zidită

vino să ne răzvrătim să ne dăm măştile jos

în timpul celui mai mare bal mascat al lumii să mângâiem

capul pleşuv al pădurilor defrişate şi din fumul fabricilor să ne facem

umbre noi pentru vremuri noi

vino să strigăm prin piaţa centrală

că cerul nu e destul de albastru

 viermii destul de adânci pentru putreziciunea aceasta

că avem pielea radioactivă inimile radioactive

că suntem nimic împletit cu sânge frumos

dar fără puls

fără nici o urmă de vindecare