sevraj

stau în spatele geamurilo

cu părul furtună după atâtea nopţi în care nu am reuşit să găsesc un nume 

 pentru nevoia de tine. 

sunt în sevraj

 în derivă 

 în toate lumile care mă cheamă pe diferite voci să le fiu zeiţă iar eu fug din toate 

 radiind de spaimă. 

aş putea să renunţ. să abandonez totul. dar uite-mă cum stau aici

ca un căpitan al cărui vapor se scufundă

şi sunt fericită. prefer oricând un bărbat-epavă

decât unul fără nici un tremur, fără nici o zgârietură

căci iubesc

defectele de fabricaţie. pentru că asta înseamnă să fii om. să scârţâi când cineva păşeşte

cu bocancii prin tine, să arzi când mai ai o mie de mile la bord doar pentru că cineva

şi-a uitat focul aprins în tine.

 în lumină lucrurile par atât de deformate. mă gândesc că asta înseamnă sa iubeşti, să te îngropi de viu în cineva care îţi seamănă: atunci mâna ta mângâie cu mâna lui, zâmbetul tău devine zâmbetul lui,

ochiul tău priveşte prin ochiul lui

fobia ta se transformă în  fobia lui şi aşa mai departe

până la confuzie.

pentru că asta înseamnă să iubeşti,

să te îngropi de viu şi să speri că totul va fi bine.