madness

departe de toate cercurile prin care

m-au învăţat să trec ca să devin tot ce ei nu au putut fi

mă găsesc

cu oasele diluate şi cu luciditatea frântă 

pe cea mai înaltă clădire a oraşului urmărind cu degetul pe cer

cum se ridică morţii zâmbind în baloane de săpun

şi trec dincolo

prin fumul fabricilor care nu tac niciodată 

eu

n-am fost  copila care doarme adânc

şi liniştit prin părul meu n-au stat prinse coroniţe din flori de câmp

ci coşmarurile s-au împletit între ele s-au împrăştiat ca petrolul

şi s-au îmbibat adânc în piele

de atunci frica mi-a controlat pulsul m-a făcut să-i fiu

credincioasă ca un câine 

aşa am ajuns să iubesc fulgerele

să ascult conversaţii prin ţevile caloriferelor şi să-mi pară

că aud ţipete în loc de orice altceva 

să îndrăgesc păianjenii şi

oamenii cu un ochi de sticlă

aşa am ajuns să aprind lumânări

pentru morţi

pentru că vocile lor se aud ca cea mai dulce simfonie

în insomniile mele

dragostea mea

e simplă şi adevărată ca un strigăt de ajutor

a ta

cum e?

trupul ăsta e doar o casă de carton

pentru spiritul meu vagabond

odată o să adorm cu ţigara în mână şi am să iau foc