magda ţiganca

ţiganca cu ochii negri şi bănuţi prinşi în cozi lungi împletite

dansează

sub tălpile ei pământul ia foc

în pieptul lui toate animalele pădurii urlă  înfometate

ţiganca se apropie îi priveşte în liniile din palmă ca într-o fântână

se sperie şi se dă doi paşi în spate 

apoi

rosteşte farmece şi scuipă spre cer 

se porneşte o ploaie ciudată el o ia de mână o duce într-un cort

îi arată cuţitul cu care vânează

îi prinde la gât colierul lui din colţi de mistreţi
focul arde pe buze în şatră toţi ţiganii dorm

ţiganca suflă în lumânări 
îl lasă să i se rătăcească printre fuste ca un înecat prins într-un vârtej de ape
părul i se prelinge pe spate smoală pe piele îi străluceşte
constelaţia norocoasă
întinse pe aţe ca nişte mărgele îi stau anotimpurile

trupurile lor nomade se coc sub o lună roşie
în pumni viaţa se zbate pentru o gură de aer