prin gaura cheii

hai să nu mai privim prin gaura cheii cum dragostea se întâmplă 
cum uşile tremură de dorinţă aşteptând străinii să le deschidă 
când noi nu mai ştim cum
hai să ne strigăm durerea pe nume
să mergem unul pe trupul celuilalt
să facem să explodeze în noi mine îngropate adânc


din răni vechi se nasc oameni noi
totul se transformă la mare adâncime şi iese la suprafaţă
pielea îşi caută vocea cu care să îşi strige mângâierile
 pe oase subţiri şi albe ca de pasăre
se zugrăvesc morţi frumoase iubiri mici în iubiri mari
ţinem ochii închişi şi cu picioarele îngropate în pământ
creştem peste ziduri ne întindem pe sub străzi creştem printre distanţe
şi ajungem să ne atingem cu vârfurile rădăcinilor
măcar atât cât să ne recunoaştem
măcar atât cât să ştim
că nu există depărtare mai mare
decât tăcerea moartă de la celălalt capăt al firului