caută capătul femeii vei da numai de pânze albe
de iluzii palide patinând pe suprafaţa întunecată a lumii
graţioase şi lungi până la cea mai îndepărtată stea
când aici e pace şi de cealaltă parte a trupului ei
e război
ea coase distanţele până când tot aerul împrumută mirosul apropierii
se opreşte pe pământuri nesigure
şi înalţă steaguri albe ca nişte radiografii frumoase întinse la soare
e vară şi dintr-o dată iarnă
în lumea ei
construieşte poduri între oameni şi trece
prin tăceri care se lasă ca ceaţa pe umeri mici şi strânşi a teamă curată
vede cum viaţa îi curge prin pumnii lui dumnezeu
ca printr-o clepsidră
e primăvară şi dintr-o dată toamnă
iar oamenii mor fără să fi învăţat că
singur trebui să ai curajul să te ţii de mână
când toate inimile au gratii
şi nimeni nu te mai lasă înăuntru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu