vineri, 18 octombrie 2013

dincolo de pânzele albe

caută capătul femeii vei da numai de pânze albe
de iluzii palide patinând pe suprafaţa întunecată a lumii
graţioase şi lungi până la cea mai îndepărtată stea

când aici e pace şi de cealaltă parte a trupului ei
e război
ea coase distanţele până când tot aerul împrumută mirosul apropierii 
se opreşte pe pământuri nesigure 
şi  înalţă steaguri albe ca nişte radiografii frumoase  întinse la soare

e  vară şi dintr-o dată iarnă
în lumea ei
construieşte poduri între oameni şi trece
prin tăceri care se lasă ca ceaţa pe umeri mici şi strânşi a teamă curată
 vede cum viaţa îi curge prin pumnii lui dumnezeu
ca printr-o clepsidră
e primăvară şi dintr-o dată toamnă 
iar  oamenii mor fără să fi învăţat că
 singur trebui să ai curajul să te ţii de mână
când toate inimile au gratii 
şi nimeni nu te mai lasă înăuntru





Niciun comentariu:

o nouă formă

 nu mai recunosc nimic din ce mi se întâmplă mi-e dor de varianta mea neșlefuită  de pe la 20 mi-au dispărut din super-puteri și nu știu pe ...