Oamenii nu se întorc oricât de mult le-ai scrie

să ne lăsăm trupurile   în zăpadă

iar noaptea să le spele cu tăcerile sale

/ dimineaţă vom fi oameni noi

cu mâini curate

cu suflete mirosind a linişte

razele astea transformă totul în cenuşă/ anotimpurile nu mai sunt la fel
ei ţi-au cusut sufletul pe margini
te-au închis în cercurile tale
ţi-au  şters chipul  şi te-au trimis  apoi în lume 



când ai plecat
oamenii stăteau la pândă printre crăpături
/ să arunce ultimele pietre


atunci am vrut să renunţ la lumea aceasta
ca la o haină veche/ ca la o jucărie care aminteşte
de o copilărie nefericită


să plec 
 în locul acela unde toate tunelele care pornesc din mine
 se fac din ce în ce mai reci
şi mai înguste
să nu ajungeţi niciodată aici unde
se nasc exploziile solare
aici unde haosul 
e o stare interioară permanentă