Unele dimineţi

pe strada privighetorii

oamenii aleargă cu sufletul în valize

să prindă autobuzul de şapte.

e atâta linişte dimineaţa/

străzile zâmbesc şi se întorc în intersecţii

pe partea cealaltă de oraş

orizontul se prabuşeşte sub răsăritul soarelui

razele îmi taie din gene

fluturii de ceaţă în picaj se aruncă

de pe stâlpii de iluminat

aerul se lichefiază cu fiecare şoaptă legănată de vânt

numai tu, străin de toţi

visezi cu milioane de culori pe secundă

de parcă sfârşitul acestei lumi

ar întârzia cu un kilometru în plus de iubire imprimată

în săruturile noastre leneşe de noapte bună

trezeşte-te iubitule

şi vino să vezi

cum soarele ţine în braţe o jumătate de lună.