13

în mine cresc umbre

atât de sălbatice

încât

pot să văd cum cerul se dărâmă în săruturi torenţiale

pe umeri goi

pe guri însângerate

trezeşte-mă

câinii îmi aduc la fereastră singurătatea

o văd cum tremură

ca un copil speriat de propria umbră

ca un vierme căruia nu îi vor creşte niciodată aripi

metamorfoza este în noi

azi e doar 13 octombrie

ţinem cerul pe umeri virgini

vântul

ne sărută sufletele goale

din vârful buzelor

biciuindu-le în acelaşi timp

o lună dulce amară seceră cu razele sale

oamenii străzii

de parcă dumnezeu ar lovi

în coardele de ceaţă ale lumii

inventând o nouă simfonie cu fiecare răsărit de soare