Deja-vu

în scara blocului din nou fum de ţigări ieftine
glasuri de femei strigându-şi bărbaţii

pe care i-au aruncat în braţele sirenelor

eau de parfume şi lalele negre

moartea e o adevărată damă

cu fiecare etaj , secundele se scurg în sens invers

devin din nou copil şi învăţ să iubesc cuvintele

pe care mi-am sprijinit existenţa

stau în prag

uşa nu mi-o deschide decât vântul

pereţii sunt pictaţi cu zâmbetele noastre

de copii care iubeau ploaia

dar ploaia ne-a uitat povestea

ne-a abandonat în trecut

ca o mamă care şi-a renegat statutul

închid ochii

şi în amurg

un cocor îşi înalţă zborul

scările se risipesc

paşii mei goi levitează în haosul negării

urmele se şterg , mă şterg şi eu cu ele

nu îşi mai aminteşte nimeni de mine