Cercuri

aş vrea să am mâinile atât de lungi încât să pot îmbrăţişa marea

îmi plimb tristeţea pe ţărmurile infinite
privesc cum marea înghite alţi pescari de care s-a îndrăgostit azi
ecouri crude răsar din adâncuri
eu îmi notez în jurnalul de bord cum alte suflete au fost răpite
de văduva care nu se satură niciodată

sparg clepsidra în care mi se scurge viaţa
sufletul meu evadează din închisoare toracică în care a stat o veşnicie
coastele curbate se deschid ca o poartă
nu mă trag înapoi
îmi arată drumul către libertate


instinctiv , mă îndrept către mare
care e la fel de înfometată ca întotdeauna
sufletul meu e la fel de îndrăgostit
nu mai am limite , nu mai am braţe
îmbrăţişez marea şi
fără milă
o înghit

sufletul meu devine ca un hotel
pentru alte suflete refugiate
camere pline până la refuz
şi în pereţi
mii de chipuri sfâşiate
ţipă că în miez de noapte
vor rupe lanţurile şi vor găsi drumul către eternitate

mă cutremur ,
sufletele se iau în braţe şi se sărută
surâd căci ştiu că-n astă lume
suntem doar jumătăţi
care tot uită
că iubirea ne uneşte , ne inundă

turiştii au plecat , şi la mine în suflet
e la fel de gol
şi la fereastra unde priveam marea
eu aştept încă
să mă îndrăgostesc