cu lumini din curcubeu
pe la fereastră
te citesc ca pe-o poveste
unui copil mic şi speriat
de trecerea timpului
în cerc imperfect
cuvintele ţi le iau
şi le înec
în paharul de vin rosu
demisec
imaginea e tot mai tulbure
şi mi se pare
că zâmbetul tău o ia la fugă
desculţ
prin ninsoarea cea blândă
şi alerg în urma lui
poate îl prind de-o mână
să îl aduc înapoi
dar nu ,
chipul tău e mai gri ca niciodată
iar culorile le-am rătăcit
pe străzile pustii
în noapte
încerc să te cuprind
într-o palmă
într-o şoaptă
însă trupul tău de ceaţă
mi se strecoară
printre degetele moarte
adună suflete în ceaşca de cafea
şi soarbe-le dintr-o privire
în această seară , din podea
va creşte pomul veşniciei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu