Demisec

În seara aceasta

cu lumini din curcubeu

pe la fereastră

te citesc ca pe-o poveste

unui copil mic şi speriat

de trecerea timpului

în cerc imperfect

cuvintele ţi le iau

şi le înec

în paharul de vin rosu

demisec

imaginea e tot mai tulbure
şi mi se pare
că zâmbetul tău o ia la fugă
desculţ
prin ninsoarea cea blândă
şi alerg în urma lui
poate îl prind de-o mână
să îl aduc înapoi
dar nu ,
chipul tău e mai gri ca niciodată
iar culorile le-am rătăcit
pe străzile pustii
în noapte
încerc să te cuprind
într-o palmă
într-o şoaptă
însă trupul tău de ceaţă
mi se strecoară
printre degetele moarte


adună suflete în ceaşca de cafea
şi soarbe-le dintr-o privire
în această seară , din podea
va creşte pomul veşniciei