Privirile mi-au amorţit
Scăldate în magia cuvintelor tale
Şi vreau să mor aşa , uitând
de fiinţa mea întreagă
O zi îţi cer , şi nu-i de-ajuns
e Noiembrie abia ,
şi sufletul-mi e nins
străpuns
Eşti al meu , îmi aparţii
fără doar şi poate te iubesc ,
ar trebui să ştii
Cuvintele le-am pierdut
pe o foaie de jurnal
iar tot ce mi-a rămas
e pe fundul ceştii de cafea
Tot ce spun , s-a transformat în scrum
De aceea tac acum ,
şi-ţi comunic un sărut .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu