"Şi poate că "noi " a murit.
-asta pentru că i-ai pus capăt ,
înainte de a-i da măcar şansa să se nască .
( precum unui copil căruia i se ia dreptul la viaţă ,
precum Soarelui care nu mai are curajul să strălucească) ."
Şi ai tăcut.
Şi eu ... n-am plâns , căci nu aveam putere.
Am vrut să ţip , să-mi auzi durerea
Dar nu am scos nici un cuvânt ,
-Răspunsul meu e acum ...tăcerea.
Mi-am luat inima înapoi,
şi mi-am dat seama că nu mai era la fel.
Era mică , tristă,sfărâmată
Şi când am pus-o la loc ,
Am simţit o durere din Iad luată .
Şi am plâns , şi mi-a părut rău
-de mine.
Câtă naivitate era în inima mea atunci ,
Şi-n ochii mei de copilă .
Şi mi-ai furat tot.
Chiar şi ultima frântură
- de zâmbet.
Sunt goală înăuntru,
Şi totul în mine plânge .
Şi nu mai pot zbura ,
Căci mi-ai furat şi aripile
-tâindu-le cu o sărutare dulce.
Şi tu ai plecat ,
Şi eu am plâns
Noi a murit , e trist
Şi iată acum un nou-
sfârşit de vis .
2 comentarii:
e trista...dar foarte patrunzatoare...si ce mult imi place :x
@Emanuela: Mă bucur că îmi citeşti poeziile şi că îţi pot transmite ceva.Mulţumesc pentru apreciere.
Trimiteți un comentariu