În gara zâmbetelor , când te-am întâlnit
Rătăceai pierdut în gânduri ,
Dar vântul te-a mângâiat şi te-ai trezit
Şi ai zărit , în depărtare
O mică şi suavă domnişoară .
Şi te-ai apropiat uşor , mărindu-ţi pasul
Şi i-ai şoptit uşor:
-Ai întârziat .Uite cât e ceasul !
Şi a zâmbit , şi ţi-a întins o mână
Şi tu i-ai luat-o într-a ta şi ai zis:
-Îmi pare bine .
Privea nelinişită către tine ,
Şi te analiza , fără să-ţi dai seama
-dintr-o privire.
Dar nu voia să-ţi întâlnească ochii ,
De teamă să nu îi furi inima,
să nu i te apropii.
Şi v-aţi plimbat în bătaia
- vântului de primăvară
Eraţi doar voi doi ,împreună
Pe un peron , în minunata gară
Şi trenul v-aducea aproape
Născocind poveşti adevărate
Luminile felinarelor vă călăuzeau ,
uşor alunecând în noapte.
Şi ea ţi-a zis povestea ei ,
Şi tu i-ai zis povestea ta
Şi aţi început să scrieţi încă una
Despre doi copii ce umblă noaptea ,
În frig , în vânt
-Neştiindu-şi soarta
Căutând linişte , iubire şi speranţă
Căutându-şi jumătatea-
ca să se reîntregească .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu