ISO

Faruri de camioane

ne surprind dansând goi în fața

unui tărâm scufundant în ceață,
urme de dinți pe piele, cerculețe de fum în aer,
mandale zdrăngănind în bătaia vântului, descântându-ne,

ochi fosforescenți aprinzându-se odată

cu răsăritul. 

E timpul pentru lucruri mărețe acum,

hai să ne punem

pe treabă.

Suntem zgomotul acela gri

de pe ecrane

încercând

să redea o imagine clară viitorului.

Așa caraghioși

în neîndemânarea noastră, doi amatori
încercând un fel wrestling psihologic.

Sparge, te rog,
oglinda aceea, reflexii ostile
proiectându-se mereu, mi-e teamă,
ți-am măsurat
trupul
cu gura, te-am acoperit cu totul,
orice exercițiu de imaginație pe care îl fac și în care nu ești,
 mă învinge întotdeauna.
Vreau să cred că, acum,
 după ce toate atacurile din afară au încetat
o sa fie, în sfârșit, liniște.
Tărâmul acela
scufundat în ceață
să se ridice la suprafață, să devină
noul nostru loc de joacă, wonderland-ul nostru privat.
Soarele să apună și
prin trupurile noastre vii ca niște acvarii, dragostea, făcând
tumbe caraghioase prin sânge.