3

1.

Mult prea mult timp singură, mult prea mult.

S-au schimbat

anotimpurile-n fereastră ca-ntr-un tablou electric, le-am văzut

de pe canapeaua în care aproape am dispărut

pe jumătate.

Îmi urmez ritualurile cu sfințenie dar nu-s nicio sfântă,

fac treburile pe jumătate pentru că nu-mi plac finalitățile și nu-mi plac hidoșeniile reflectate-n cioburi de sticlă și nici

profețiile. Mult prea mult timp singură,

supraom sau bestie, zice aristotel, ce-oi fi ajuns nu știu, în căști mereu muzica mea

tragică, în aer dorința să sfâșii ceva. Te-aș strânge în brațe sau te-aș strânge de gât, uneori

amândouă în același timp, e o confuzie pe care mi-o permit

și tu oricum nu te superi. Hai, vino și salvează-mă, m-am uscat și-ncep să cad în tot

felul de capcane pe care mi le pun singură. Aș fi putut să fac atât de multe lucruri în lipsa ta,

în schimb am fotografiat luna și am așteptat să cadă Orionidele, mi-am plâns de milă

și-am făcut o baie fierbinte. M-am fotografiat și pe mine, așa, goală, vulnerabilă și penibilă, ca să țin minte. Mult prea mult timp singură, prea mult. Tot ce-am abandonat cândva m-a prins din urmă, a sărit pe mine și a început să mă muște de față. Hai, vino și salvează-mă acum, e vina ta,

te las să intri în spațiul meu intim, în cei 46 de cm pe care-i protejez cu unghii roșii și smokey eyes,

 repară-mă.