1.

Cum a dispărut încet, încet, poezia,
delirul, foamea,
analgezia,
memoria mea
ca un USB virusat, memoria fără de care nu exist. Fără
de care nici tu nu exiști.
Un fel de pogo psihologic,
dragostea noastră, mârâitul de sub plastic
e semn că încă lupți. Vreau să mă provoci,
să faci să explodeze mine. Fiara asta care este viața
ne vrea între colții ei, nu-i nimic,
și noi o vrem. Nimic pervers, nimic toxic,
noi suntem furioși, furia
va învinge.
Urmele craniilor noastre
din pereți
e dovada că am fost aici. E greu aici,
sunt atâția inamici
invizibili și e așa
simplu
să renunți.
Dar noi nu, noi încă nu. Încă mai avem
ceva de spus,
mai avem câte ceva de ucis.