Silent collapse

te-ai întors acum

închide ochii şi prefă-te ca aici nu se întâmplă nimic/ între inimă 
şi celelalte aripi prăfuite e uitarea

rece şi goală

/ acolo

 m-aş putea prăbuşi oricând

aglomeraţiile urbane îmi umplu întotdeauna

buzunarele cu  singurătate
  îmi cocoşează sufletul cu suferinţe inutile

şi  în curând 

mă veţi găsi săpându-mi propria groapă în cer
ca un amnezic care caută drumul spre casă
urmând săgeţi desenate de aurolaci
pe stâlpi de iluminat / pe ziduri cu amprente anonime


e prea rece  si prea mult praf  între noi
aproape că simt distanţa măsurată în tăceri 
care domesticesc fiecare impuls/ fiecare mişcare ce conduce
spre răzvrătiri sentimentale
tot ce ating e dincolo de simţire
e un fel de a lua câte ceva din fiecare 
e bătaia inimii mele care pompează în gol
strivind între pereţi pietre albe