în vagoanele acelea roşii cu scaune din piele zgâriată
m-am dezbrăcat de inocenţă
era pentru prima dată când mă simţeam la fel de goală ca şi pe dinăuntru
m-ai privit minute în şir
iar eu am rămas nemişcată - mi-era teamă să nu cad
şi din greşeală
să mă prefac în cioburi
mi-am zidit în dreptul inimii o fereastră
şi am lăsat-o deschisă
mi-am spus că sufletul meu nu mai vrea să trăiască într-o astfel de casă goală
părăsită
şi am avut dreptate .
-ciudat , mă iubeai mai mult acum
aşa
pustie
îmi şopteai că e de ajuns să locuieşti tu în mine
dar ai greşit
vagoanele roşii au prins viaţă din nou
şi-au început din nou călătoria
ne-am căptuşit ochii cu vise
şi aşa orbi ,
am uitat de dulcea lumină
nu mai aveam o casă acum
- dar în loc de suflet , mi te-am pus pe tine
iarna mi s-a aşternut pe umeri
şi a început să îmi apese grav pe piept
tu ai rămas fără suflare
trupul meu a îngheţat pe loc
nu m-au primit în rai -
mi-au spus să îmi caut sufletul şi abia atunci să mă întorc
5 comentarii:
si daca ai revedea vagoanele rosii ai simti la fel?
nu , pentru că le-am abandonat în trecut . acum am o altă misiune : să îmi recuperez sufletul .:)
vei reusi ce iti doresi
si dupa ce vei termina aceasta "misiune"... nu va aparea alta in orizont?...
Da , să găsesc drumul spre rai . :)
Trimiteți un comentariu