Fără titlu

uneori , am mâinile atât de reci încât
pe stradă când trec
toţi oamenii îngheaţă
/ cred că e o metodă bună de a opri timpul
chiar şi pentru câteva clipe /

mă gândesc din nou la el
şi aş fi vrut să reuşesc măcar o singură dată
să nu îl zidesc în poemele mele
dar probabil doar ele
vor rămâne în timp
o dovadă a iubirii noastre

e ciudat cum unii rup fotografii , iar alţii amintiri
îmi zugrăvez pe tavan zâmbetul tău
e ciudat cum unii cresc în sufletele lor vise
iar un singur om e de ajuns să le dărâme

navighez din nou în ochii tăi întâmplători
care îmi scufundă poveştile într-un ocean mult prea albastru
te uiţi pe chipul meu ca pe o hartă
şi speri să îmi găseşti buzele
acea scrisoare împăturită din care cad cuvinte
înecate în cerneală