O altă ea

Ea a început să-şi uite
a ei înfăţişare
Şi numele , şi trupul-
rupt din miez de mare
Şi se întreabă deseori :
-dacă Soarele apune ,
de mai multe ori decât răsare.

Stă-n oglindă şi priveşte ,
În proprii ochi , şi apoi zâmbeşte
Nu-nţelege şi nici nu încearcă
Să descopere o altă parte.

Neînţeleasă-i , dar nu tristă
Ea stă acum râzând pe prispă ,
Şi se întreabă de ce ploaia,
Nu o mai simte-
Chiar dacă pe frunte ,
ea acum i se prelinge .

Şi nici frigul , ori chiar foamea
Nu o trezesc din al ei vis
Luminile din cer s-au stins
Dar ea tânjeşte după eternul-
dulce paradis.

În stâncă ea s-a transformat ,
După un timp , cât a mai stat
Şi inima i-a îngheţat .
Fata cu zâmbet de visătoare nu mai există ,
Ea a plecat...

Ea a plecat departe-n Soare,
Căci paradisul s-a stins subit
Sufletul ei grăbit ,
Către răsărit a călăuzit-o
Şi acolo nefericitei-
Un zâmbet sincer i-a fost zidit,
Pe faţa veşnic îndurerată
Şi ochii ei au strălucit ,
Din acea zi , o eternitate.