sâmbătă, 10 aprilie 2010

Doi


" Îmi place aici la tine "
îmi spuneai când îţi strecurai mâinile-
reci şi sincere , în ale mele buzunare .
Şi mă cuprindea un dulce fior ,
şi alunecam într-un vis sublim -
indus de o căldură fulgerătoare.

Şi cutreieram aşa ,
străzi luminate de colorate felinare
Timidă dragoste ne purtam ,
Eram la început ,
şi totuşi continuam o poveste începută-
încă din iarnă .

Ne zâmbeam mereu copilăreşte ,
şi ne tachinam reciproc
Ne cunoşteam de mult de tot ,
Şi totuşi mi se părea că-mi eşti străin ,
Nu te cunoşteam de fapt
- deloc .

Te aveam uneori foarte aproape ,
Şi te trăgeam tot mai aproape
Îţi puneam mâna pe piept ,
Şi-ţi ascultam bătăile inimii ,
Care erau atât de suave şi
-neregulate .

Îmi spuneai că eşti bolnav ,
Că inima ţi-a luat-o razna
Dar de fapt , tu erai sfios -
Ţi-era frică să nu ţi-o fur
- în noapte .

Dar te-ai ferit , de ceva inevitabil
Şi inima ţi-am furat ,
într-o seară de primăvară
Ai vrut să dai-napoi ,
Să fugi undeva departe
Dar nu ai putut iubitul meu ,
Căci destinele ne erau acum sudate .

miercuri, 7 aprilie 2010

O altă ea


Ea a început să-şi uite
a ei înfăţişare
Şi numele , şi trupul-
rupt din miez de mare
Şi se întreabă deseori :
-dacă Soarele apune ,
de mai multe ori decât răsare.

Stă-n oglindă şi priveşte ,
În proprii ochi , şi apoi zâmbeşte
Nu-nţelege şi nici nu încearcă
Să descopere o altă parte.

Neînţeleasă-i , dar nu tristă
Ea stă acum râzând pe prispă ,
Şi se întreabă de ce ploaia,
Nu o mai simte-
Chiar dacă pe frunte ,
ea acum i se prelinge .

Şi nici frigul , ori chiar foamea
Nu o trezesc din al ei vis
Luminile din cer s-au stins
Dar ea tânjeşte după eternul-
dulce paradis.

În stâncă ea s-a transformat ,
După un timp , cât a mai stat
Şi inima i-a îngheţat .
Fata cu zâmbet de visătoare nu mai există ,
Ea a plecat...

Ea a plecat departe-n Soare,
Căci paradisul s-a stins subit
Sufletul ei grăbit ,
Către răsărit a călăuzit-o
Şi acolo nefericitei-
Un zâmbet sincer i-a fost zidit,
Pe faţa veşnic îndurerată
Şi ochii ei au strălucit ,
Din acea zi , o eternitate.

marți, 6 aprilie 2010

Prima dragoste


Şi vânt , şi soare
Şi tu , şi eu -
Pe-o bancă , unde ciripelele păsăresc
Mă iei de mână şi-mi şopteşti:
- Hai să ne iubim !
- Să ne iub...? iub- ...im?
- Im! .
Şi ne-am iubit , pe norul ce anunţa o ploaie ,
Unde stelele se jucau cu ale noastre destine
Şi Luna lua parte , şi chiar Măritul Soare
Iar inimile unite-acum , de dragoste şi teamă erau pline...

vineri, 2 aprilie 2010

Iubitul meu străin


Iubitul meu străin ,
ce mă priveşti cu ochii dulci din depărtare
Mă doare atât de mult când mă stingi ,
În orice zi de primăvară ,
-cu o dulce sărutare.

Un copil te văd ,
când te încurci în cuvinte
şi te corectez , te-ndrept
şi mă pierd uşor în zare...

Te vreau , te simt ,
învăluie-mă într-o dulce-mbrăţişare.
Şi cheamă-mă în orice seară ,
să-ţi ţin de cald ,
să-mi suflii-n palme,
o pecete de sărut
-vreau cu ardoare.

Stăin îmi eşti ,
şi aşa îmi vei rămâne
Dar te iubesc , te iubesc
Ce mi-ai făcut tu oare?
M-ai cucerit în miez de iarnă ,
când mirosea a coji de portocală
Şi m-ai păstrat aşa până-n primăvară,
Şi-acum îmi miroase
- a dragoste înşelătoare.

şi nu te mint...

joi, 1 aprilie 2010

Ea


* Ea:
- iartă
.
-uită .
-zâmbeşte .

-iubeşte .
-te urcă.
-te coboară .
-te face să dansezi în ploaie.
-te duce pe culmile fericirii.

-te îndrumă pe aleea iubirii.
-te înţelege când taci.
-te ridică atunci când cazi .
-îţi dă aripi şi zbori fără teamă .
-te iubeşte în orice vineri seară .

-îţi desenează fluturaşi pe-un mijloc de palmă .
-te sărută naiv într-o seară de primăvară.
-te ia de mâini , şi îţi gaseşti echilibrul.
-nu-ţi dă drumul ,când eşti gata să te prăbuşeşti în gânduri.

-are grijă de tine , ca de un copil de pe o altă lume.

-te mângâie gingaş şi dulce.

-te va urma , oriunde te vei duce...

marți, 30 martie 2010

Întrebare


Şi de-ai cunoaşte totul,
din paginile mele
Ai vrea tu să le umplii , cu inimi vii
sau floricele?

Şi de te-aş lua de mâini ,
şi ai închide ochii
M-ai lăsa să te sărut ,
să-ţi colorez lobul urechii?

Şi de s-ar întâmpla să mă pierd
în noapte , să nu mai exist
M-ai căuta tu iubite,
şi-n cel mai întunecat abis?

Şi dacă câteodată ,
te voi uita într-o cutie
Mă vei ierta tu băiete,
de m-aş oglindi în ai tăi ochi
- ca-n apa vie?

Şi de ţi-aş şopti uşor ,
că tu eşti îngerul care mă face să zbor
Te-ai îndoi de mine ,
sau te-ar cuprinde un dulce fior?

Şi de îţi voi promite,
dragoste eternă
Mă vei mângâia pe creştet ,
ca pe o copilă naivă ce visează
- la rochie cu trenă ?

Mai e puţin , şi dragostea se aşterne...

duminică, 28 martie 2010

Muz


Apropie-te .
Visează .
Lasă-mă să te iubesc.
Ai grijă de mine .
Visează-mă .
Sărută-mă .

Ia-mi mâinile între ale tale .
-Încălzeşte-le-.
Îmbrăţişează-mă .
Iubeşte-mă .
Cuprinde-mă între priviri.
Răpeşte-mi inima ,
cum numai tu ştii.

Păstrează-mă vie în amintiri.
Gândeşte-te la mine
în orice zi.

Nu mă lăsa singură-n ploaie ,

Alături tu să-mi fii.
Protejează-mă de vânt ,
Te voi proteja de ciori .
Atinge-mi sufletul,
Dă-mi mulţi fiori .
Şi multă inspiraţie ,
Şi pixuri , şi hârtie .
Fii muzul meu , pentru vecie .

sâmbătă, 27 martie 2010

Plictiseală

Plictisită de raţiune ,
promit să mă îndrăgostesc
De primul biped ce-mi iese în cale
Un zâmbet gratis oferindu-mi ,
Privire sinceră aruncându-mi
- cu nişte ochi senini- .

Plictisită de tot ce mă-nconjoară ,
Mă voi arunca în braţele unui
-pierde-vară-
Păcătuind , câlcându-mi în picioare
Alter-egoul nebunesc .

Plictisită de plictiseală ,
Voi întoarce lumea cu fundul în sus
Şi voi inversa răsăritul soarelui
- cu un apus-
Strigând în gura mare ,
tot ce nu trebuie spus.

Plictisită de mine ,
Te voi plictisi şi pe tine
Zdrobind clipele minunate
- şi pline de fericire-
Căci acesta este finalul,
unei iubiri fără puls zdruncinător

Plictisiţi suntem toţi ,
în lumea asta în care
-pământul e deasupra-
Şi noi păşim şi trăim
_ pe nori .

marți, 23 martie 2010

Regăsit


Privesc în zare , cu umerii-mi dezveliţi
Înăuntru sunt goală , şi ochii îmi plâng-
sunt trişti.
La colţ de stradă stau , pe trotuarul rece
Privesc în zare pierdută , să văd-
poate el va trece.

La răscruce de drumuri,
de destine împletite
- de inimi zidite,
eu îl aştept.
-Ai să vii? .

Şi ai venit.
Dar nu m-ai văzut,
căci nu te-ai silit măcar să îţi pleci privirea
Şi m-a durut enorm de mult,
Şi mi-ai sfărâmat în treacăt
-iubirea- .

Am încercat să strig,
şi mi-am perforat plămânii,
să mă auzi străine!
Dar visu-mi era mut ,
nu mi-ai auzit durerea.

Orbit eşti, în jurul ochilor ai o eşarfă
Crezi că eşti drept,
precum justiţia ce are în mână o balanţă
Dar tu nu vezi, nu auzi
suspinele celor care te iubesc
-şi fugi.

Şi te pierzi , în lumea largă
Şi eu te-aştept , la un colţ de stradă
Să te opresc , să-ţi dau o palmă
Să mă asculţi , să-ţi spun că-mi eşti drag
Şi că te iubesc , străinul meu cu ochi de jar.

luni, 22 martie 2010

Inimi zdruncinate


Mi-ai mărturisit -
cu multe puncte de suspensie,

şi cu o gravă expresie a feţei

Că gândul tău navighează doar spre mine

În orice zi de primăvară-

când soarele e sus , răsare
Şi când apune ,

tot acolo e .

Şi ţi-am spus că eşti bolnav,

bolnav în stare gravă-
având o severă formă de îndrăgosteală
în sezonul primăvară-vară,

şi se poate lăsa chiar şi până-n toamnă

Dar trebuieşti tratat într-o secţie specială ,
în spitalul "Inimi zdruncinate" ,

numai de multe doze de dragoste să ai parte.

Să-ţi mai linişteşti fluturaşii din stomac,
căci sunt foarte jucăuşi şi tot timpul se bat .


Şi-ţi mai trebuie doar pe mine ,

Ca să ai tot ce-ţi convine
Să te-alint , să-ţi stau aproape
În aceeaşi cameră de spital, special rezervată

pentru doi copii ce-şi udă dragostea , să crească

şi-şi fură inima în fiecare noapte ,

şi o împărţesc să fie egală-n parte

dând un exemplu rău , celor care nu îşi înţeleg menirea

Şi un exemplu bun celor bolnavi ,
ce-şi caută mereu iubirea

Care odată ajunşi în spitalul "inimi zdruncinate"
inimile ca nebunii-şi zdruncină ,
să nu mai iasă de acolo ,
-niciodată .

vineri, 19 martie 2010

Început de drum


La un început de drum , te-aştept pe tine ,
un băiat nătâng

căci nimeni nu vrea să fie singur-
-într-o ceaşcă cu cafea amară-
la un început de primăvară,

în care gândurile tot timpul zboară-

pe câmpii cu flori de martie,

cu ghiocei şi visuri sfărâmate-

din iarnă .


La un început de drum ,

să-mi şuşoteşti uşor în urechea dreaptă

cât de frumoasă-i viaţa care ne aşteaptă ,
împreună -

Şi câte lucruri vom împarţi,

ca într-o familie , abia formată

Şi câte săruturi , îmbăţişări ,

şi câte strângeri de mână
vom avea parte,
iubitul meu cu ochi de lună.


La început de zi,
în zori de zi

Soarele ne va trezi ,
mângâindu-ne cu ale lui raze

şoptindu-ne că-i dimineaţă
şi că o viaţă întreagă avem la dispoziţie
Numai să fim pregătiţi , să fim pe poziţie .

o nouă formă

 nu mai recunosc nimic din ce mi se întâmplă mi-e dor de varianta mea neșlefuită  de pe la 20 mi-au dispărut din super-puteri și nu știu pe ...